S-a spart ultimul nor
Roșu de sângele zeului
ce privea la noi...
S-a dus cu vântul ultima petală
intoxicată de roșul de sânge
al soarelui,
care-a murit, și el...

Au murit și zei și sori
și lumi
privindu-ne pe noi.

Căci două vorbe mai dulce otrăvite
nu s-au spus în fața lor,
pe-un blestemat altar,
lângă o mare sângerie.

Și nici n-au văzut vreodat`
un june cu ochi mai negri ca ai tăi,
mințind mai sincer lumea și pe sine.

Altar profanat
lângă valuri sângerii,
nu muri...

Mai zi-mi o dată
de zeul ce murea...
Și de noi... Mai zi-mi tu o dată
acele două vorbe
care m-au fermecat odată...

Lasă-mă să fiu, acum,
ultima jertfă adusă
celor care-au murit zadarnic
și-ar privi uimiți la mine...