E prea târziu pentru a mai face ceva…
Prea târziu pentru a o mai putea salva;
Sângele se scurge pe trupul ei curat,
Ochii ei negrii s-au înclestat
Într-o rugăciune ce se pierde în abis.
Doamne, de ce nu e doar un vis?
Iar acel moș cu barba sa căruntă
Se uită-ngrijorat la ceas si se încruntă,
Cade în genunchi si îi sărută mâna,
O lacrimă el varsă, încă una… încă una…
Inima-i se rupe iar plânsul nu se mai opreste
Sfârsit de dor si obosit – se prăbuseste.

E liniste, iar timpul s-a oprit
Să privească scena îngrozit.
E frig… Doamne cât e de frig…
Îmi vine să plâng, îmi vine să strig.

Mosul se ridică si se miscă-ncet,
Împovărat de ani si de-acest secret,
Tinând în mâna sa un colier
Cu sapte perle negre pline de mister.
Fiecare perlă are inscripționată
Câte o literă în sânge sfânt gravată:
T de la tăcerea zânei care zace moartă,
I de la iubirea pe care mi-o poartă,
M e mosul care plânge după ea,
P nu poate fi perfecțiunea
U de la ultima lacrimă pe care o varsă,
L de la linistea care-l apasă.

E noapte, iar timpul s-a retras
Trist si singur pe lume rămas.
E frig… Doamne cât e de frig…
Nu pot să plâng, nu pot să strig.