De oasele mele,
cu gurile deschise,
ce-mi descarcă măduva,
eliberându-mă greu,
în durerile facerii,
de carne îmbolnăvită
de halucinații de groază,
ce se autodevorează,
de neliniștea gri,
ce-și înghite, în sec,
culoarea din cuvinte.
de marginile buzelor,
ce ispitesc balenele
spre maluri abrupte,
construcții de fata morgana
de genele, coapte-n păstăi,
ce poartă, sub a lor podoabă,
perlele negre, oarbe pupile,
de conturul profilului,
ce plânge-n valurile sale,
fragmente, calde, minerale,
de patruzeci de degete,
ce s-au desprins, rătăcit,
în două jumătăți,
aruncate-n groapa funerară,
a unor direcții incantate,
diametral opuse,
mâini – de Tine și Mine,
ce n-am reușit
a reîntregii sfânta colecție,
rămasă închisă,
în sorii acelorași palme,
în golful aceluiași mormânt,
din, ale noastre, depărtări...