Adună-mă, frântă, din iarbă,
ca pe-o floare învinsă
de spinii-i crescuți înăuntru.

Adună-mă, solitară, din mulțime,
ca pe-o lună întoarsă
din noaptea dominată de stele.

Adună-mă, fragment, dintr-o poveste,
ca pe-o umbră întinsă
pe chipul aprins al soarelui.

Adună-mă, sărut, de pe buze,
ca pe-o binecuvântare încercată
de rugăciunea unui demon îndrăgostit.

Adună-mă, din noi, și vindecă-mă,
ca pe unica jumătate închisă,
de tine, în iubirea noastră – embrion.