poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-04 | |
femeia aceea scria versuri
teroriza orașul îngrozea gheenele avea metafore gelatinoase albastre cu miros de pește icre de embrioni mutanți pluteau coloidal în visurile îndrăgostiților într-o zi a scris despre flori au amuțit păsările li se umpluseră gîtlejurile cu scorpioni și furnici negre dar ea nu s-a oprit din scris hohotea dîndu-și capul pe spate era atotputernică în epidemia poeziei tentaculare cînd a început să alunece carnea pe oasele animalelor devenise prea tîrziu îi învățasem toți poeziile ne sunau în urechi sentințele buzelor ei lua viața așa cum femeile știu să o dea cu geamătul nașterii morții biciuia mugurii pomilor transformîndu-i în scarabei de bitum și plumb sugrumate zilele mureau înainte de răsărit ea continua să scrie diatribe cînturi poezia insistentă a cangrenei măcina orașul asfaltul parcurile se prăbușeau clădirile vechi dispăreau școlile orizontul devenise o gură de craniu rînjind scria aceleași versuri sordid ambigue despre o dragoste dezbrăcată de trup uitată în mijlocul cîmpului între două paranteze uriașe ca două catedrale rămasă doar cu blestemul întrebărilor pe care le pune fiecare dintre noi în momentul inefabil al poeziei cînd s-a oprit nu mai rămăsese nimeni să o poată citi răsărea soarele
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate