repetau
mă întrebau de unde îmi vine dezgustul
le fluturau sufletele jerpelite atîrnate pe spate
aveam gura plină de limfă și sînge și oase
din cînd în cînd îmi dădeau apă cu sare și fiere
să nu pot să zbor
îmi creșteau aripi la picioare dimineața
le retezau cu același topor
imens
cu care despicaseră în prima zi cîinele călăuzei
și călăuza și colecționarul și bona
doar luna era prea departe de ei
o scuipau cu ură cu mîna stîngă răsucită în anatemă
apoi se întorceau spre mine rînjind
mă băteau pe lemnul de fier
pe fierul de lemn
mă zideau într-un clopot de piatră neagră și fum
cînd deveneam cîntec se tranformau în soare și umbre
mă îmbrățișau pe după umeri
plecam împreună încet pe cărare
spre plaja pustie a mării
vorbeam despre un fel de arbori cu o mie de ochi
îmi zîmbeau amintindu-mi urmele de la picioare
apoi dispăreau în valuri unul cîte unul
o pată de spumă risipită în apusul de foc
rămîneam cu gustul amar
al unui sînge necunoscut
în gură