Ce drum am străbătut să-mi țin credința
Și ce sentințe am crezut că-s lege ?
Au fost cu toate întrupări dulcege
Spre nicăieri, împotmolind ființa.

Nu s-a născut nimic ca să se-nchege
Și-am înfășat în trândăvii dorința.
Văd tăvălită prin scursori putința
De-a mă trezi și somnul să-mi dezlege.

Izbânzi au fost în viața mea puține
Și timp hulpav s-a stins fără de rost.
Am frânt balanța dintre rău și bine

Și n-am ieșit din gândul meu anost.
Dar nu mă apăr și nu uit de mine.
Umil privesc nimicul ce am fost.