Oglinda scuipă imagini
și umbre,
Până și ghimpii
sângerează cuvinte.

Din solzii luminii străvezii
se împletesc mănuși
pentru noaptea sufocată
de crivăț și clocot.

Respiră și marea
aplecată peste pietrele
tăiate-n felii
din care,
pe rând,
servesc luceferii.

La malurile lumii
lungiți pe nisipuri de sticlă
tresar zgomotos
hienele albelor nopți.

Ea, doamna
se privește adânc
în lacrima ei.

Legănată de noaptea ce vine
și ziua ce placă
pășește încet.

Adormim.