Îmi vine să despic păsările toate
în două sau patru bucăți de lume
să mă preling noaptea în ele
acolo prin sânge
nestingherită
să te simt nuanță stranie și lungă
o apă făcută din semne anume
toamna când se aude-n casă frigul
în ea să mă ascund

Totul contează în acest spațiu
chiar dacă uneori copacii sunt de piatră
și păsările nu știu să iasă din ouă sau cuiburi

Cerul aruncă cu păpădii în mine
nu am atâția ochi să le mângâi ascultarea
totuși spune-mi
că au să-ți crească din transparentele degete
cununi galbene
galbene ca așteptarea îndrăgostiților adormiți
în formă de semilună

Îmi vine să cred că ești aprins
ca un singur roșu de mac
pe-ntinderea aurie care stă să pocnească în inima mea

De la depărtare parcă miroși a struguri copți și frunze ude

De trup
mă dezbrac
n-am de ales
ramân goală
Haide apropie-te
pune o dată ceva pe mine că mi se vede sufletul!

Ca-ntr-o orbitoare
și neștiută de nimeni
lumină
el mi-a spus că este gri