sunt câteva sute de nopți,
senine și calme de altfel
de când spaima unei uși
pe care o deschide
o cheie pierdută
te umilește până la scâncet,
te frige, te arde
apoi brusc te adoarme ;
și-n acest cloroform
îți clădești visele
supraviețuind încă și încă
până la capăt ;
sunt însă și nopți
când apa amenință,
părul se amestecă cu nisipul –
lângă casa albă cu țigle roșii
un copil se joacă cu focul,
vrei să-l ferești
și nu poți, dar mai ales n-ai cum.