BLESTEMUL NAÞIONAL


Până când ne vom permite luxul de-a ne batjocorii
Propriile valori, valorile autentice ?
Până când vom continua să ridicăm în slăvi
Impostura, falsul, escrocheria și înșelăciunea ?
Până când ?…
Probabil până când vom fi redevenit noi înșine
Cei de dinainte de potopul comunist…
Până când vom ucide cu bună știință avutul național ?
Până când vom sugruma însăși spiritul ?
Până când vom atenta la ființa națională ?
Până când vom irosi viitorul copiilor noștri ?
Până când ?…
Până când vom purta în sânge blestemul egoismului,
Viermele individualismului ce ne roade ființa lăuntrică
Ducându-ne la pierzanie, până când ?
Până când vom sărbătorii cu fast, chiar cu surle și trâmbițe
Fiecare înfrângere, fiecare cedare în fața luptei vieții ?
Până când vom avea nerușinatul „curaj” să ne privim
Zâmbind în oglindă, în timp ce călcăm cu nonșalanță
Peste mii de cadavre, peste mii de suflete nevinovate ?
Până când ?…
Până când ne vom vinde sufletele pe un preț de nimic ?
Până când ne vom juca cu soarta întregii națiuni ?
Până când ne va mai răbda pământul strămoșesc ?
Până când ?…
Până când ne vom condamna eroii la moarte ?
Până când ne vom falsifica cu nesimțire istoria ?
Până când vom nesocoti cu aroganță tablele valorilor ?
Până când vom permite și vom tolera
Abuzul, minciuna, trădarea, lașitatea, aranjamentele ?
Până când ?…
Până când ne va fi frică să recunoaștem
Să înțelegem și să ne simțim vina ?
Vina de-a nu încerca să luptăm din răsputeri
Cu dihonia înspăimântătoare, ce-i drept,
A necuratului, metamorfozat sub multiple chipuri
Cu „duhul necurăției și-a spurcăciunii”.
Până când vom continua să-l răstignim pe Dumnezeu
Zi de zi, ceas de ceas, fără însă a-i da posibilitatea
De a învia, pentru noi cei care nici nu merităm ?
Până când ?…
Până când vom alunga sămânța celestă din
Trupurile noastre devenite jalnice cadavre vii ?
Până când vom purta cu mândrie cumplitele
Însemne ale fiarei apocaliptice ?
Până când ?…
Când oare vom înțelege că libertatea înseamnă
În primul rând responsabilitate ?
Când vom cunoaște că fericirea nu poate fi
Cu-adevărat deplină, decât împreună trăită ?
Când vom simții că viața adevărată, încărcată
De sensuri, învăluită în mistere, nu poate prinde
Contur decât prin compasiune ?
Când oare ?. Când va fi prea târziu ?.
Până când cu nemăsurat orgoliu vom fi
Ridicat altare unor falși zei ?
Până când ne vom închina la slute chipuri
În timp ce demolăm cu ură și dispreț
Pilonii adevăratei credințe ?
Până când asemenea unor tembeli nerecunoscători
Vom înălța uriașe temple în numele unui Dumnezeu
Mort, gol și putred ?
Golit de prea plinul scârbavnicelor noastre fapte
Putrezit prin duhoarea păcătosului nostru sânge
Omorât de ignoranța, de nepăsarea și lașitatea noastră.
Până când vom continua să trișăm ?
Până când ne vom fura singuri căciula ?
Până când vom tolera prostia ridicată la rang
De aleasă însușire ?
Până când ne vom alunga geniile dincolo de hotarele
Patriei străbune ?
Pentru a putea face loc lichelelor, impostorilor,
Până când vom perpetua bicisnicia politicienilor ?
Până când vom admira discursurile demagocice ?
Până când ?…
De unde această poftă sadică de-a ne ucide cu propriile
Noastre mâini, de unde atâta cruzime ?
Cine este de vină pentru tot răul ce ne-a cuprins ?
Cine este de vină pentru întreg haosul din jurul nostru ?
Cine ?. Noi toți, laolaltă, fără deosebire.
Cu fiecare compromis făcut, cu fiecare înfrângere
Cu fiecare fugă din fața realității și evadarea
Într-un univers iluzoriu, străin de cruda realitate
Cu fiecare slăbiciune a noastră, a tuturora
Punem umărul la moartea noastră spirituală
Aducem un aport însemnat la continua erodare
A însăși ființei noastre naționale.
Și toate acestea și încă multe altele, pentru ce
Și pentru cine, până când, Doamne, până când ?