Nenorocosi cum suntem,
Iar am ajuns tarziu
Si, de pe soclul lui inalt,
Dumnezeu ne face semne
Cu degetul aratator
De care, inrosita de toamna,
Sta agatata o frunza moarta.
Tu, ceva mai lucida,
Te uiti dupa un loc mai in fata,
Faci semne disperate din bratele lungi
Peste capetele tuturor
Si gasesti in cele din urma
Doua locuri mici,
Pe jumatate sufocate
Cu boccele de sfinti calatori.
Te strecori usor printre randuri
Pe mine insa ma strang sandalele ingrozitor,
Aripile tale imi gadila nasul,
Stranut violent, cineva isi acopera fata
Speriat,
Si trec mai departe cu inima cat un purice
Fiindca deja sedinta a inceput.
Imi faci loc langa tine,
Dar asta nu m-ajuta cu nimic
Fiindca coapsa ta calda
Miroase a paine de casa
Si-a migdale amare
Si ametesc imaginandu-mi doar
Cum trebuie sa fie pielea ta
Cand o atingi.
Te-ai asezat piezis,
Te stiu cat poti sa fii de cinica,
Si-acum,
In loc sa fiu atent la Dumnezeu
Ma uit ca disperatul la genunchii tai
Cum sapa-n aer dare lungi de aur.
Din spate,
Un deget uscativ de sfanta Vineri
Ma-mpunge mustrator si ofuscat
Si-mi zmulge nemilos
Din umar doua pene
In semn ca stie sigur ce-am facut.
Nelinistita, presimtind ca iar
Vom fi trecuti pe lista si-amendati,
Te uiti atenta si asculti.
Doar pleoapa stanga rade inspre mine
Cu inteles, prelung si alintat.

Te las sa crezi ca am scapat,
Dar stiu, mi-a spus in treacat Sfantul Ioachim,
Ca iar,
Nenorocosi cum suntem
Si indragostiti,
Mai mult ca sigur
O sa ajungem pe pamant
Sa numaram din nou
Pe plaja scoici si fire de nisip.