poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-07-02 | |
Cu negura nopții
Stau să mă-nvălui, Cu gânduri frumoase Încep ca sa zbor Spre ceruri înalte Cerând ajutor. Simt cum Nisipul clepsidrei Vrea-nvârtej Să mă cuprindă. Iar timpul cel înșelător Din sufletul meu păcătos Iubirea mea de Dumnezeu S-o fure și mai apoi, S-o-nlocuiască Cu amăgiri Și promisiuni deșarte Ca să-L reneg, Să Îl hulesc, Să Îl urăsc. Iar judecata mare, dreaptă În casa morților Să mă trimeată. Căci nu-I mai mare umilința Decât atuncia când Dumnezeul sufletului tău Te dă uitării Pe vecie Neamintindu-și că O dat' a fost Și El un trup firav Ca mine. Iar eu încerc să am Măcar o rază de lumină Care să-mi alunge Negura sufletului uman.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate