Catre Galateea din tine...

Iti stiu toate timpurile!..
Iti stiu ideea care te adora
in mod nelinistit si satiric
in fata suferintei tale
de amplitudine negativa...

Dar eu sunt bolnava!

M-au ucis vederile si auzul tau
ca erau prea solitare si revelatorii
ca marea calma a unui amurg flegmatic
de toamna.

Era acolo, in mijlocul celor ce se visau
frunze timpurii,
un inger eviscerat
si impacientat si alcoolizat
de umbra tavanului care va cadea peste el
si tu ma intrebi:

"Cine dintre noi nu este demon?"

Poate cel cu ochii mari si orbi din tine?
Sau poate creatia imaginatiei mele bolnave...