suntem geometriile unei existențe dezmembrate scârțâind din toate venele
ne mișcăm din inerție așteptând din când în când uzuala alizee
să ne rostogolim bulversați de bolovanii nezdrobiți -
acele rămășițe din viețile celor ce-au încetat a mai fi

ne urmăresc amintiri ca tălpile bocancilor încălțate de univers
ne îngrămădim să gustăm bunătățile relative
și păcatul cel mult așteptat...
doar mașinării de sex neunse la timp

suntem acționarii propriilor noastre vieți și falimentul ne paște
ne punem măști să n-asurzim și credem că putem crede
ne aruncăm în a da sfaturi și nu ne săturăm de egoism
avem existență de-o zi și nu ne pasă cine mai moare, cine mai plânge

ne umilim ca să mai trăim o zi cu burta la soare
și de-abia când murim începem să credem...
dar și asta ne place