Fug. Besmetic alerg din calea privirii tale.
Te simt in urma mea,
Iti vad si ochii, uimiti acum,
Intrebind urma pasilor mei, de ce ?
Ma opresc. Ai aparut deodata in fata mea
Curmind fulgerarea spre haos.
Din nou ma intrebi-de ce ?
Daca tu ai voi, ai lega raspuns
Din ratacirile mele, din fuga mea.
Ma vrei rapune insa intrebind.
Ei bine, voi cadea din zboru-mi rostind raspunsul.

Privirea ta e toata numai foc.
Fiecare gena a ochilor tai ma arde.
Te privesc. Incerc sa-ti vorbesc dar totusi tac.
Ma-neaca plinsul.

Odata, ochii tai ma sorbeau
Si tandretea mingiierilor lor era nemarginita
Ti-aduci aminte ?
Imi vorbeau de dragoste, ma alintau
Odata ochii tai, iar in extazul dragostei
Cuminte,
Ascultam sublimul glasului tau.

Atunci, gaseam in ochii tai puterea
Si dragoste mea nebuna, invaluindu-te
Iti dadea stralucirea aceea solara
In fata careia ma opream orbit.
De propria-mi iubire !

Am facut din dragostea mea sinteza dragostei lumii.

Fatalitate.
Orbita probabil, prea plina de atita frumusete
Ai luat de pe mine caldura privirii.
Am ramas dar gol, stingher.
Ochii tai au mintit. Oh, crunta soarta !

Un timp am cautat sa te regasesc,
Dar tu please-si. Cu marea-mi iubire cu tot.
Te chemam. Zadarnic.
In ochii tai ma cautam – disparusem.

De-atunci tot fug.
De ce mi-ai aparut in cale iarasi ?
Te rog pleaca !
Nu. Nu pot sa iert nimic.
Marea iubire nu vrea scuze.
Niciodata.

Ma pui sa caut acum in ochii tai durerea.
Dar remuscarea ?
Crezut-ai ca mi-s foc nestins
La care tu poti veni doar la nevoie,
Atunci cind ti-a fi frig ?

Oh, nu !

Am vrut sa fii in focul meu si
Sa ramii in mine.
Nu plinge. Ai , doar, amintirile !

Acum – Sa treaca timpul.
Ne ramine speranta….
Nimic nu-i in zadar.
Trebuie insa mai intii sa uitam,
Daca se va putea vreodata…
Nu stiu.
Poate ca ne vom naste inca o data.
Vom fi atunci, din nou, la fel de limpezi.
Si-abia atunci ne vom putea gasi !
Si-n ochii tai, eu, fi-voi
Jar.

29 septembrie 1984