Orori expuse
luminii
într-un muzeu
Absurd
pe care pășim
și eu
și tu
și El
și ea.

Uneori iubim;
alteori
închidem ochii
în cercuri liniare
și ne zâmbim
ca apoi
să mușcăm
trupurile
cu gust acru
uitând mereu,
uitând...
uitând...

Totul e închis
în neputința
de-a
închide totul
în cuvinte-
chip de insecte
ce lasă urme
de pași
pe tavan
și în tine.

Însă,
bizară poate,
cui de lemn
uitat în mine,
întrebare:
-De ce oare?