Închis fiind în felul tău de-a fi
într-o celulă-mpodobită
cu tot ce vezi și multe ce visezi
privesc țintit în felul tău de-a fi.

Și doar un vânt ușor din afară
trecea, câteodată, prin frumoasa mea cămară.
vroiam să-l rog privirea-mi obosită
s-o scoți afară doar pe-o clipă.

Să-ți vadă ochii, trupul
să te cunoască de voi pleca,
dar tu încuiase-i bine ușa,
și privirea-mi în-aurită
s-a dovedit a fi lipită
de pereții împodobiți cu felul tău de-a fi.

30septemrie,2001.Ch.