Am ajuns să privesc în oglindă, să tac,
Să stau față-n față cu ochiul de drac,
Și-i joaca privirea, în tâmple de talc,
Mi-e tainică știrea, tăcerea o-ncalc...

Cuvântul se zbate cioplind nerostit,
Mania tăcerii din urlet ridic,
Și ziduri înalte de gânduri, despic
În mii de torente se-mpinge,
...Nimic...
Mă calcă pe umeri tăcerea divină,
Am aripi de piatră, nu-i nimeni de vină,
Mă șterg de iubire în ierburi și tac,
Din nou mă vorbește...
E cerul!--mă-mpac...
Se-ntunecă umbre, tristețea-i deplină
Și tremura câinii cu ochi de rugină,
Mă latră-amintiri, și gânduri... ruină,
În suflet mi-e cerul scaldat în lumină