Virtutea și curajul în luptă se aleg,
Cele mai bune roade cu trudă se culeg!

Hrăniți la sânul trândăvelii,
Voi sufletul v-ați pus cuminte,
S-aștepte clipa socotelii.
Făr’ de temei, curaj sau minte

Cu dorinți nemăsurate,
Dar cu vorbe de hârtie,
Aveți viețile ratate,
Trai în lene si prostie.

În Pilde, Solomon ne cuvântează,
Că să râvnești e un păcat,
Dar din râvnirea ce cutează,
Si Lumea asta s-a-ntrupat.

Căci făr' de fapte temerare,
Credeți că nu aveți păcat,
Dar Dumnezeu din ceruri, oare,
Clădit-a Lumea stând culcat?!

Degeaba voi ați încercat!
Ca viață n-aveți să v-ajungă,
Ca să vă-nțelepțiți!, nu-i încă,
venită Noaptea Cea Mai Lungă!
……………………………………
Și cat am vrut, de-ai fi știut,
Ce-am fi putut din început,
Ce am în minte, n-ai cuprinde,
Ce este-n suflet nici atât,

Degeaba-ți zic că-s amărat,
Și ne-nțeles și erme-tic,
Că-n urmă n-a rămas nimic.
.........................
Doară tăcerea și ferirea,
Fură ale tale scuze,
Înțeles-ai fericirea,
Care este trecătoare?!,

Am fi fost ca două frunze,
Rupte din cununi de soare,
Hărăzite ca să crească,
Sămânța Dumnezeiască.

Calea fericirii-i aspră,
Când ai minte să priceapă,
Doi nebuni fără hodină,
Puși sa împletească apă.

În tine aș fi vrut să fiu o parte,
Să pun sămânța omenirii,
Am plâns, tot m-ai gonit departe,
Tu cată-ți calea fericirii.

Prea meschina și prea mică,
Prea lumească, mărginită,
Sa învețe că în Frică,
Este chiar Dumnezeirea?,

Ce ne poartă și ne ține!
Ai ales doar Adormirea,
Carne dulce ce s-alină,
Somn ușor și somnuri line!

Iar când trează vei purcede,
Spre noi lumi, să iei aminte:
Viata însăși te precede,
Ai murit!, dar ești cuminte!

O, ce suflet zace-n tine,
Prea firav și pământesc,
Omenirea se mai ține,
Că sunt Oameni ce trăiesc.

Dar acu' ce-ți pasă ție,
Când la tonți ai dat din darul…,
Chiar ai devenit soție,
Împărțind în jur cu carul!

Urâciunii îi stă-n fire,
Ca orgoliul să o ție,
Eu nicicând iți voi fi mire,
Tu nicicând mie soție!
.....................................
Ca dinții din gură de curvă hapsâna,
Stricat mi-este drumul ce trec,
Pod năruit, căzut într-o rână,
Am cuget curat, cu cântu-l petrec.

Alunec și cad, mă ridic,
Nimic nu-mi stă-n cale,
De viață nicicând nu abdic,
Să râdem dară de jale!

Când soarta 'cearcă sa te-nmoaie,
Urmează-ți sufletul si luptă,
De rațiune te îndoaie,
Că e beteagă, lașă, ciuntă.
…………………………………
Mă rog la Domnul să vă ție,
În Preafrumoasa-I Împărăție!