Mi-ai ghicit viitorul
într-o frunză de cafea,
în timp ce privirea
îți aluneca după
zmei multicolori
iar cu mâna stângă,
cu degetele acelea lungi
cu unghii grena
îți îndepărtai mereu
șuvițele roșcate, răvășite
de vântul buimac
ce începuse după ora cinci
a după-amiezei aceleia
de aprilie, de parcă
toate se adunaseră acolo
ca să te indispună,
să nu te lase
să-mi spui cum va fi
când voi îmbătrâni,
cum oare îmi voi odihni
privirea pe buzele tale,
când soarele
unui alt aprilie,
mai bătrân, desigur,
îți va apune cuminte
după umeri,
cum mâinile mele,
devenite ramuri
te vor răvăși,
iar din frunzele tale
vom face pat...

iar vântul va alunga
orice rămășiță de tristețe.