Doresc să trăiesc, dragul meu Fortunatus
într-un oraș,
unde fluviul se trece pe sub poduri
ca un braț sub poala unei rochii,
unde naprasnic, în spasme
cineva cîntă Chopin
fără sa se sinchisească pe cineva.

Acolo, există un teatru de operă,
în care, același tenor
interpretează seară de seară
aria lui Mario
în timp ce tiranul, în lojă,
scrîșnește din dinți
și murmură "Oaie proastă!"

Mai există acolo un club
pentru agenții de vapoare
și un club fotbalistic.
La lipsa adăugată a fumului
ce nu vrea să mai iasă de pe hornuri,
depărtat, voi putea limpede recunoaște
că este duminică
și-mi voi permite mult timp
să tărăngănez lucrurile
de la autobuz pînă peste cîmpuri
chinuit de depresii.

Voi drege o voce, de parcă n-ar fi a mea,
ca o prelungire a membrelor dureroase
și voi percepe doar în cap sunetul
sfîrșit în acontouri de vocale.
De la regulile vechi
lăsate de Hammurapi
au rămas în vigoare încă
mahomedanele pedepse și amenzi.

Acolo, există o bibliotecă
și în sălile goale, voi răsfoi volume întregi
și voi găsi prea multe virgule
și despărțiri de cuvinte,
prea multe arhaisme și obscenități,
care se păstrează mereu în versuri sau proză.

Acolo mai există o gară
distrusă de război,
ale carei fassade arată amuzant
o scenă de dinainte de război.
Acolo visezi palmieri
în fereastra sălii de așteptare
sau în cea de la aeroport
ce mă fac să gîndesc la maimuțele
pe care le văd zilnic
trecînd pe lîngă mine.

Și dacă iarna vine,
dragul meu Fortunatus,
jumătate din oraș se îmbracă gri
după linii conservative
ce-mi umplu sufletul de regrete
și de doruri după galerii de artă , de muzee,
unde tablouri celebre
mai presus cele de Ingres și de David
ce arată cumva maternal.

La amurg, voi sta la fereastră,
privind turmele de mașini
urmate de zgomote inutile și de miros de benzină
și voi privi Portalul de piatră
al judecătoriei, care,
nu știu de ce mai e judecătorie,
stînd doar în slujba celor puternici.