in fata caselor de piatra
amintirea se impiedica de talpile frigului
umbla cu capul spart precum un adevar relativ
numarind prepozitiile, conjunctiile si infinitivele
pe degetele de la o mina intinsa
catre o alta religie nenascuta, neatinsa, neiubita
ingropata si dezgropata in rochie de bal
cu pantofi noi
neatinsi de zapada de dincolo de glezne
intr-un acvariu gol oamenii de zapada cauta oase
si le pun la git in chip de dorinte
mereu mereu aceeasi rugaciune tacuta
fa Doamne sa nu mai vina niciodata primavara
sa nu ne mai scurgem in rigole
sa nu ne mai ridicam la nori
sa redenumim tropicele poluri
iar apa sa se prefaca in vin apoi dupa betie
in singe
fa-ne Doamne biserici de gheata
in care sa ne spovedim nemiscatele iubiri
rastigneste unul dintre noi pe poarta sarutului
sa ne putem atinge buzele in loc de cruci
la slujbele fulgilor neadormiti
da-ne Doamne frigul nostru cel de toate zilele
si ne iarta greselile cu sau fara de voie
si nu ne mai pedepsi in fiecare iarna
sa iubim intotdeauna alta fereastra.

Doamne, cit o sa mai uiti de noi
cei care inviem neintrebati
an de an
fara sa ii nasca
nimeni ?