Șezând pe budă
mi se destramă teama nudă
de absolut
mă-ndoi de șale și strănut
e frig așa
cum stau pe budă
nud

Nu-mi mai aplaud nici un gând
mi-e teamă de idei șezând
pe budă
plăceri aparte mă inundă
un fel de ceață
sau de junglă
reîncarnări senzaționale
într-un delir îmi dau târcoale
halucinații,
vrăji,
scorneli,
terifiante toropeli
în spațiu-timpul fix abundă
când simplu stau
și nud
pe budă

Fac nazuri imaginative
tot soiul de neînceputuri
și-n truda statului pe vine
mi se citesc în ochi nevruturi
când meșteresc din basm
o doină
nu la birou
nu-n somnul dulce
ci sobru
concentrat
pe budă
în ipostaza sincer nudă
și - sincer - fără nici o noimă

Se mai ițesc pe ici pe colo,
din umbră desenând contururi,
semne futile de-ntrebare :
că ce,
că cum,
de unde oare,
acea mirare ce mă doare
acel ghes dat cu sârguință
când stau,
lipsit de trebuință,
absent de orice-nviorare,
cuminte glăsuind vedenii
în atmosfera pururi udă
și pururi împăciuitoare,
exact pe budă

Nu-mi spun chiar tot ce mi se-ntâmplă
de teamă că venind încoace
de unde-s dus
de prin nămeți
cădea-voi iarăși în găoace,
între acei exacți pereți
ce-mi vor juca într-una farsa
becisnicei realități
lasând plăcerile întoarse,
răstălmăcite,
fără sens
ca și când nu te-așezi pe budă
dacă n-ai, clar, un interes...

De-o aparență gânditoare
cu puțin mov în loc de creier
mă recreez sezând pe budă
și mă descreier