E primăvară timpurie
În suflete pierdute și străine
O rază mică aurie
Pătrunde printre nori și-n gânduri vine.

O dragoste tăcută în cuvinte
Se zbate încet să își impună harul
Uitând că viața tot mereu o minte
Iar la sfârșit o consolează amarul.

Zăpezile pe ramuri înfloresc
Și colțul ierbii din asfalt răsare.
Dureri din fericiri se zămislesc
Iar „azi” să-i facă loc lui „mâine” moare.

Tristeți iernatice pe garduri
Se estompează în zilele de Babă.
O pasăre vâslește în înalturi
Și clipa trece senin și fără grabă.

Indiferența omului grăbit mă taie
În suflet, în cuvinte și în mers.
Că-i albă, neagră, laie ori bălaie,
Încheg o lamentație în vers.