Nu credeam să-nvăț a plânge vreodată;
Pururi veselă, învelită-n bucuria-mi,
Ochii mei înălțam zâmbitori la steaua
Fericirii totale,

Când deodată tu răsăriși în fața-mi,
Suferință tu, liniștit de-amară…
Chiar de tot băui paharul tristeții
Oare?

Jalnic mă topesc în răcoarea-mi sufocantă,
Ori înot în propriul ocean de lacrimi;
Păsul a mi-l alina nu pot cu toate
Vorbele din lume!

De-a mea proprie soartă ne-ncetat mă vaiet,
De-al meu propriu vis mă topesc în scenarii…
Pot să mă mai trezesc vreodată din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi zbuciumul din cale,
Vino iar în sân, speranță veselă;
Ca să pot trăi fericită, pe mine
Mie redă-mă!