Ascunde șuvoiul care-mi alunecă-n bărbie!
E sufletul, sau ceva mai strâns de mine;
Poate urma trupului meu pe suflet.
Văd oameni tremurând în culorile aerului
Așa cum se vede deșertul dincolo de căldură,
Ca niște curcubeie nehotărâte...
Și culorile fug mereu și se întorc
Alunecând spre mâini, ca gândurile.