poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-02-12 | | ORBIREA Mi-am lăsat inima să se închidă ca o rană Și a rămas pe ea o cicatrice și doare când o ating Fermecat de urâțenia a ceea ce era sânge crud. Am picurat pe ea de dor, dar a durut Plângând până am trăit revelația voluptății, Credința. Ridic ochiul drept către cer și nu mai zâmbesc. Plec ochiul stâng către iad și mă încălzesc puțin. Caut în irisul ochiului drept un strop de cer Și îl reflectez în lumina celui stâng Până ce stropul se prelinge pe față, Pe obraz, parte pe buza de sus... Parte pe mâna ta ce l-a frânt lacom, Necredința. Ridic dalta pe fața mea sculptată în nisip Și îmi scot ochiul drept să nu mai văd cer, Iar irisul stâng îl clădesc între două lame De foc, lăsându-l să ardă consumant. Se scurge încet pe șirul de obraz o vână de Sânge prospăt. Îi simt mireasma Dulce-amărui gustând a moarte și cadavru Se prelinge restul ochiului stâng pe mâna ta. Palma îl frânge și văd în sudoarea ei Orbirea. Mi-am lăsat inima să se închidă ca o rană De soare-apus între alți nori, unul drept, altul stâng. Mângâi cu ochii plânși cicatricea până o doare soarele, Iar razele picură pe ea balsam de miresme Voluptoase alintând crăpătura crescând între Credință și necredință. Orbirea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate