poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-02-11 | |
Povestea bătrânilor castani de la șosea
E o poveste tristă, șoptită în amurg De pașii ce-i purtam prin galbenul covor De pe trotuar; sunt frunze și castane – Și totu-i mort, și totul e atât de viu Că sufletul mi-e plin de lacrimi Pe care trebuie să le înghit în mine: N-am ochi, și trebuie să plâng… Ecoul pașilor îngemănați cu șoaptele foșnite S-a stins de mult pe bulevard; e noapte iar, Și vântul doar, izbindu-se de trunchiuri Încearcă să ne șteargă urme, amintiri, Ducându-le departe. Miros suav, de flori de Primăvara, mai stăruie pe alei. Și disperarea iarăși mă cuprinde: N-am nas și trebuie să-adulmec… De câte nopți, de câte veri n-am mai simțit atâta Durere, chin, blestem și-ndemn Spre fapte negândite? De câtă vreme în zadar, să te înviu în minte Mă chinui zilnic pe alei, cu umbletu-mi cuminte? De unde-atâta forță, mă întreb, să pot să țin în mine Un nume, un strigăt de-ajutor Și nimeni să n-audă? N-am gură, și trebuie să strig… E noapte. E târziu. Trotuarele pustii privesc indiferente un zbucium, chin, cu pași mărunți punctate rar, ca un ecou, de lacrimi ce-s fierbinți… Un gol ca toamna ce-n copaci Frunzișul îl alunga Îl simt în mine și nu știu: N-am suflet… și trebuie să fiu!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate