Nebatatorit de alba, palida zapada,
plutind usor pe ramuri verzi de brad,
cu acele eterne, ce nu mai vor sa cada,
imaculata stare – fara rimel si fard.

Acoperind asfaltul ce pare prea intins,
revine iarasi parca imagine prea pura,
cu triluri scurte: cand totul e destins
resping dualitatea de dragoste si ura.

Nu-mi pare foarte greu a gerului invins,
desi o picatura stalactitic se prelinge,
chiar soarele zambeste ironic,dar convins,
curat ramane asternutul si totusi ninge.