poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3122 .



Coșmaruri
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [CosS ]

2004-02-07  |     | 



Mai întâi a secat râul.
S-a topit pur și simplu, într-o dimineață.
Peștii se asfixiau, blestemând mut
și vomitând sânge.

După aceea centrul istoric al orașului
s-a prăbușit într-o noapte,
într-un vuiet îngrozitor
venit din străfundul pământului.
Supraviețuiseră doar cartierele periferice,
muncitorești. Doar cele mai urâte blocuri!

Apoi s-au uscat arborii. Cu toții!
Într-o singură după-amiază de duminică!
Vrăbiile au plâns: cip-cip-cip-cirip
și au dispărut și ele,
cred că s-au îngropat de vii în țărână,
la rădăcinile moarte ale copacilor.

S-au evaporat după aceea norii.
Erau, oricum, inutili,
căci nu mai plouase de mult.
Dar după câteva luni s-a dovedit
ce înnebunitor poate fi un cer fără nori,
ce pustietate de albastru!

Fără râu, fără istorie, fără copaci,
fără păsări, fără nori,
la ce ne mai puteam aștepta
noi, cei care rămăseserăm în urmă?
De aceea aproape că nu s-a mai mirat nimeni
când, într-o zi, tot o duminică, a intrat în oraș
stâlpul acela de foc.
Oamenii au spus că este Dumnezeul apocalipsei,
că sosise ziua învierii
și s-au repezit să-l ia în brațe...
Tâmpiții! S-au umplut străzile cu torțe din carne!
Dumnezeu n-avea chef să fie îmbrățișat.


Aproape imediat s-a declanșat epidemia aceea grozavă
de sinucideri.
Am mai rămas în viață doar noi, cei cu simțul umorului.
Ne spuneam în glumă Nemuritorii,
și râdeam ca niște demenți de toate întâmplările astea
inexplicabile, de toate jertfele,
râdeam în hohote și beam, și râdeam,
și eram tot timpul beți-morți
până când pe mine m-a scuturat soția
și m-a întrebat:
„De ce râzi, mă?
Iar ai coșmaruri!?
De ce râzi?”

Ea nu are simțul umorului.
De aia probabil că nu va supraviețui rahatului ăsta de viață.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!