Pe marginile vietii cu fata-nmarmurita
Ma uit in marea mortii, de ceata invalurita,
Posomorit e tarmul, se-ntuneca mereu...
Mereu se urca valul izbind in piatra , greu.
O! curgeti lacrami, curgeti... in zarea departata
O lume vad intreaga de umbre zbuciumata,
Si orele iubirii pierdute-mi zambesc inca,
Durerea imi deschide o veche rana-adanca
Cenusa rece-a vietii si a nadejdei mele,
Coroane neuitate din vremile acele,
Trec sir pe dinainte-mi de valuri aruncate,
Mereu simt ca se face in sufletul meu noapte...
Crucea lui Crist la care, copil, in zile bune,
Ingenuncheam adesea cantand o rugaciune ,
Cazuta e acuma in jos de tarm- si rupta...
Deasupra-i gramadite a mortii valuri lupta.
Si niste glasuri stranii c-aud atunci imi pare:
Aici un vuet jalnic,asurzitor de mare,
Aci cantari de coruri dulci,line, lovesc malul,
Pe urma totul tace- si urla numai valul,
Un singur mut prieten, posomorat tovaras,
Se uita lung in mare- si ma priveste iarasi,
Mereu ma urmareste, de mine-ncet se reazama
-"Tu geniu linistit al mortii imbratiseaza-ma!"