poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-27 | |
Departe, frate, departe,
tocmai de cealaltă parte, dincolo de nori si zări, peste șapte mări si țări, ședea Genu Alimoș, nici prea tânar, da nici moș, ședea Genu cel vestit, de un stâlp de bar proptit, și tot bea și veselea, și din gură molfăia: "Inchinare-aș si n-am cui! Inchinare-aș Radului, dar mi-e Radu cam plecat, cu caricaturi prin sa(i)t. Inchinare-aș Bush-ului, regele ambush-ului, dar și Bush e ocupat, dă la pompă in Irak. Inchinare-aș sticlelor, sticlelor surorilor, dar și sticlele zac goale, lângă oala cu sarmale. Inchina-voi zorilor, si zgarie-norilor, covrigilor, câinilor, că sunt gata sa raspunză: "n-ai taiat degeaba frunză". Iară măre cum grăia, de departe se-auzea un zgomot de patru-or-patru. Genu-a rămas ca la teatru. Repede și-a revenit și de stâlp s-a sprijinit, pe Ghiocel l-a zărit: Ghiocel cel 'nalt, pletos, cu cojoc mare mițos și fața dată la-ntors, cu creionu' nestrunjit, numa' din cuțit cioplit. El la Genu că venea și din gură-așa-i grăia: "Alei Genu Alimoș, nici pe scaun, nici pe jos, slăbii cinșpe' kilograme de cand tu scrii epigrame. Si pe doamne le-ai stricat si le-ai târât in păcat: Dorasara si Florica, scriu cât ține ziulica, gingașul Trandafiraș si Valeria Tamaș s-au lăsat de integrame și acum scriu epigrame. Dară Genu Alimoș, cu nasul un pic cam roș' i-a dat plosca cu jin ars și o palmă in obraz. "Ghiocele măi fârtate, dă-ți mânia după spate și-ai să bem in jumatate". Ghiocel cu stânga lua și cu dreapta se-narma, creionul din sân scotea și-așa bine mi-l chitea, Pe Genu că mi-l tăia dinjosul buricului, unde-i greu voinicului. C-o mâna la "giuvaiere" Genu il privea cum piere călare pe cai putere, pe mișelul Ghiocel, cu trupu-i tras prin inel și-n ureche cu cercel. Genu-ncet se rădica, mațele și le-aduna și la loc el le băga după cum se pricepea, cu brâu se incingea si pe loc incăleca, foaie verde tirbușon, pe-al său Harley Davidson, după Ghiocel se lua și din gură-așa striga: "Alei Harley Davidson, tremur ca de parkinson că mă lasă corason ca și pe Jim Morrison. Așterne-te drumului, ca și iarba campului in bătaia vântului." Harley-ul accelera, pe Ghiocel l-ajungea, Genu turba și răcnea: "Tăiatu-m-ai tâlharește și șters-o-ai englezește. Stai pe loc să ne-ntalnim epigrame să graim, epigrame oțelite, cu versuri mestesugite. Ghiocel pe loc nu sta insa Genu-l ajungea și o roată-i ințepa, c-o peniță ascuțita și la capăt ruginită și-așa bine o chitea că roata și exploda, paru-or-patru derapa intr-un pom că se oprea, frunzele se scutura, Pe Ghiocel l-ingropa. Genu', lu' Harley zicea: "Alei motoreta mea, du-te, du-te nu mai sta. Ochii-mi se păienjenesc, copacii-n jur se rotesc. Frunzulită de-anason, Dragă Harley Davidson, cine-o să te ingrijească, cine-o să te lustruiască? Din oglindă să-ți faci sapă, langă bar să-mi faci o groapă, iar cand sufletul mi-oi da să-mi torci din motor așa: frunză verde ametist, s-a stins un epigramist, noaptea vesel, ziua trist iar in rest postmodernist."
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate