Ma zbat in neputinta ca intr-o capcana
Si zidul meu de vise se naruie incet;
Salva-voi lumea? ha! minciuna dolofana,
Idee pasagera... aberez discret.

De la un timp incoace imi permit un lux:
Fabulez pe tema nemuririi noastre.
Creaturi terne ce-n nefiinta trec; un flux
De tineri avatari prin zarile albastre.

Renunt la gandul de-a salva pamantul
Caci eu insami sunt o stea cazuta;
Nu am curaj si imi lipsest-avantul
Iar dimineata izbavirii e deja trecuta.

Si voi muri incet pentru-a renaste iara,
Din stropii reci de roua, din gingase petale;
Esenta lumii shti`-voi si-n zori de primavara
Voi alerga grabita in bratele tale.