Prima pagină care nu vorbește mă miră,
albă si făra tine tresare sub piele.
mă admiră, mă înșiră, mă deconspiră
în mii și milioane de sensuri dezlipite
din sufletul tău pe inima mea

nu te-am văzut căzându-mi în palmă
și m-a durut izbutirea frunzei la vamă
de ce trece-așa, făra taxă?
mi-a răspuns că-i doar o fază,
va plăti mai la urmă, pe stradă.
și-am trecut-o cu mine la vamă.
oricum am plătit mai scump privirea ta:
mi-au lipit pe tabla neagră
doar inima, singură, abandonată.
și-apoi, uscată, pe stradă plătea taxa.
ultima pagină e scrisă cu tine, tine, tine.
ultimul meu cuvânt. Tu.