zău că sufăr
de partea aceea de lună
dintr-o furtună
și mă furnică
memorii recente
despre dama de pică,
am desprins din iubire
toate lucrurile banale și reci
ce îndeobște n-au căutare
și mi s-a instaurat anemia :
nu mai am contur, profunzime
sau - mă rog - depărtare,
respir :
nopțile mele toate sunt de cinci stele,
zilele-ntinse coșmaruri rebele,
respir :
mi se termină scena balconului
și începe să doară
respir :
tulbure se zvântă-n larg
ciclopica năframă pe catarg...

mai respir, însă nu cu adevărat -
ca și cum m-aș abține -
confund naturalul cu categoricul
și îmi vine...

dar lasă durerea să moară întreagă
și mov