Te voi regăsi eu cîndva
pămînt al copilăriei mele?

Tară de munți
de coline,de rîuri
de vis
pînă la pierderea imaginației
și-a speranței!

Voi respira eu din nou
mirosul fînului cosit
într-o seară de iulie în Pirinei?

Il voi simți eu cu adevărat
așa cum îl simțeam altădată?

Voi simți eu din nou
mirosul de tină
al pîrîurilor tale
în diminețile de alabastru
într-o vîlcea din Bearn?

Te-am pierdut
fără a te părăsi niciodată!
Timpul,timpul
te-a răpit de la mine!

Mersul fără odihnă
al zilelor...

Pămînt de neatins,
eu te-am crezut al meu,
dar tu îmi fugi,
tu ești misterios
ca păsările migratoare
ce brăzdează toamna.

Cînd trec prin văile tale
în mirosul fînului cosit
eu știu că te-am pierdut!

Cînd străbat colinele tale
la foșnetul copacilor
la murmurul izvoarelor
știu că te-am pierdut

Cînd ascult melodia ploilor,
cîntecul norilor
pe strunele chitarei mele
știu că te-am pierdut!

Ce tristețe mă cuprinde
atunci
de-a fi trăit prea repede,
de-a fi trăit deja!

Nu,oh,nu!
Nu te-am pierdut,țara mea!
Te port în mine,
te reinventez mereu,
te port în cîntecul meu

Nu te-am pierdut
pe tine,
ci copilăria mea
copilăria mea

Ea,care aștepta atîtea
de la ziua de azi

Acest azi
care fără odihnă o caută

Copilărie,copilăria mea,
te voi regăsi eu cîndva
eșuată
pe creasta vreunui poem?

Intre pietricelele gri,albastre și albe
ale cuvintelor mele
alunecînd pe valuri nesigure?

Te voi regasi eu cîndva
într-un ultim vis clar?