Zburand intr-o noapte nebuna,
prin fum de-nghetate clipe,
zburand, ca si cum din aripi de brate
as fi cazut intr-un imens
infern de pamant brun,
Te-am zarit ranita...
ranita de frunze, de oameni,
de-amintiri, de-ntisele-mi panze...

Zburand... dintr-o frunza de viata
spre-o raza de maslin albastru,
inaintand in lumina noptii,
crezand ca iubesc cum Ingerii iubesc,
alunecand din bratul umbrei
spre treptele mortii...
si-ncet zburand nicariei ca si cand
nu Te-as fi cunoscut...

Zburand intr-o priveliste tacuta,
unde chipurile se preling
unde sufletul meu Te neglija...
Zburand intotdeauna spre Tine,
ca si cand, mereu, undeva
Te-as fi asteptat inghetand...