Culori borțoase, deșuchete .
(din frunză cursă și rachiu)
alb îl purta în trup pe verde,
rosu mișca-n potrocaliu .
culori strivite de sărutul
orașului de-un veac surpat
îmi amintiți de începutul
unui amor nerușinat.
El, fruntea își târa să-și culce
în degetele-evantai
cu unghii de zăpadă dulce,
dar nesolubile în ceai,
și . nu e nimeni să-l disculpe .
ani, șaisprezece, tăinuia
în arcul unor groase pulpe
ca în părăginiri de stea.
Îmbrățișări usturoiate,
mișcau un sânge vechi în trunchi,
stârnind făpturile culcate
în uriașii ei genunchi.
Trupul mai leneș ca nisipul .
ca roșu în portocaliu,
purta sub pielea roasă, chipul
frumoaselor de mai târziu.
Femeia le ivea, sculate,
din măștile de fum și fard
în vreme ce abandonate
culorile nășteau sub gard.
(O, cum știa să mai dezmierde
gura femeii-țintirim!)
Alb îl năștea, pe verde. Verde
alt alb năștea, nelegitim.
Galben copil cădea din galben,
albastru, smuls din violet,
ca între fire de păianjen
în negru se topea, secret.
Pâine . altoită cu caisă
sânii-i știa, tremurători,
cu pleoapa mâinilor deschisă
cel nărăvit întru culori,
și încerca să se ridice
din veșnic pângărita stea,
dar carnea coapselor complice
pân' la surâs îl îngropa...