poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-10-25 | |
Ghinion cu Eva, altfel Adam
n-ar fi avut inițiativa din cauza căreia suntem astăzi maci-cornuți! Noroc că I.Q.-ul nostru e suficient de ridicat și că limitarea noastră e chiar Porcul-în-Ajun, deci nu vrea măsuri standard, ci se visează pe ringul de Sumo, fiind cel mai idiot ucenic al lui Hugo, o neinspirată prin excelență, reîmprospătându-se, grație filantropiei altor tentative de maci, altfel ne-am plictisi de bis-uri și nu am păcăli păcălelile; oricum, așa mințim, întru slava noastră, colile albe ale urechilor neprotezate, ale retinelor indulgente, ale cărnii fragede, pe care-ar trebui scrisă de fapt povestea pur-sânge pe care n-o avem. Ah, dar ne izbim de câte-un toiag și-atunci ne precipităm că ni s-a șifonat semnul de mamă și ne piperăm la loc pata neagră, sau devenim autochirurgicali, sau chiar dansăm hațegane pentru El?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate