Tras înapoi de planetă auzeam îngeri,
auzeam pietrele,
galbenul, verdele
cum urcau noaptea spre centrul
pămîntului.

Aeroportul lansa diavoli cu coada aprinsă
și arzînd treptat treptat de la copite
pînă la creștet, și numai coarnele
le rămîneau întregi și se desfăceau
prăbușindu-se
fiecare-n altă parte.

Timpul se spărsese;
fiecare apucam din el ce puteam,
și nici măcar nu mai curgea peste tot
la fel:
în glezne trecea o lună,
în genunchi o zi, în coastă o oră
pe limbă un minut și-n tîmplă
o secundă

,, De aceea încercăm să ne ținem
capetele cît mai departe de miezul pămîntului,,-
spuse cineva.

Dar
nu-l luă nimeni în seamă.

Fiecare avea alt timp și-ncerca
să treagă-nspre el planeta,
care însă se mulțumea numai
să se rostogolească.

Auzeam îngeri. Stam la pîndă
gat asă-i sar primului în spinare,
pregătindu-mă pentru o călătorie.