Mi-am dat sufletul afara din mine
ca sa zburde liber,
sa-si spele in apele limpezi
din lumile astrale
amintirile-i dureroase.
L-as chema inapoi
dar mi-e groaza
ca voi fi tot eu,
acelasi mare nimic,
tarat de timp
in sensul invers
acelor de ceasornic.
Sunt numarat de fiind
dar nici macar pana la zece
si as putea risca sa-mi pierd
fiinta pe vecie;
Dar...nu regret...
doar ma astept
in alta lume
cu bratele deschise,surazand,
chiar daca voi plati mai scump
ceea ce poate fi pretuit...
si...totusi...mi-e tare dor de sufletul meu...