RAINER MARIA RILKE HERBST



Die Blatter fallen, fallen wie von weit,
als welkten in den Himmeln ferne Garten;
sie fallen mit verneinender Gebarde.

Und in den Nachten fallt die schwere Erde
aus allen Sternen in die Einsamkeit.

Wir alle fallen. Diese Hand da fallt.
Und sich dir andre an: es ist in allen.

Und doch ist Einer, welcher dieses Fallen
unendlich sanft in seinen Handen halt.



* * *

Cad frunzele și cad ca de departe, parcă
s-ar veșteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Și cade-n nopți adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.

Noi toți cădem. Mâna de acolo cade.
Și altele, și toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ține-n mână
căderea asta nesfârșit de blând.


ALEXANDRU PHILIPPIDE TOAMNÃ


* * *

Cad frunzele și cad ca de departe,
Parcă s-ar ofili grădini în ceruri;
Și cad încet, cu gesturi care neagă.

Și noaptea, cade greu țărâna-ntreagă,
Din mii de stele în singurătate.

Noi toți cădem. Și-această mână cade.
Și cealaltă, o vezi: la fel, în toate.

Și totuși este Unul care ține
căderea, blând, în mâini atat de line.


MARIA BANUȘ TOAMNÃ