Visam intr-o noapte ca Poetii nu mor,
Visam caii liberi fara hamuri de lut...
Cu somnu-mi in palma spre moarte cobor.
Eu cred ca Dumnezeu e-un Poet decazut.

Nu mor Poetii, cantul doar le ninge
O moarte veche, regasita in banal,
Prin fiinta lor neantul se prelinge
Din haos inspre haosul final.

Poetii n-au stiut nicicand sa moara,
Nici moartea n-a aflat vreodata cum sa-i ia;
Se nasc din moarte si prin moarte se strecoara,
Poetii nu se tem deloc de ea.

Nu cred cand spui ca vor muri Poetii,
Caci nu vor invata nicicand sa moara!
Poate intai muri-vor zeii cetii
Si vor cadea altarele de ceara.

Poetul este viata si totusi el nu moare,
Poetul e eterna iubire trecatoare.