poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-07-09 | |
mai ții minte când noaptea târziu,
foarte târziu, rămâneam doi, tu ascultând și eu recitând... eu la un capăt de fir, temător, transpirând și tu tremurândă la altul... când strângeam cuvinte multe ce nu le înțelegeam și ți le înșiram ca pe un convoi indian, of, într-o seară ajunsesem la tractir... moarte trădătorilor... empiric este doar somnul... și vorbeam, vorbeam, vorbeam, înșiram cuvinte, fraze, ideologii, gânduri pe sfoara aceea frântă de închipuire, de mărgean, mirându-ne foarte mai apoi cum de poate ține atâtea... scriam cărți. scenarii. cu cunoscuți și cu vii și cu morți, scriam scenarii. cu aceia fără nume și uitați de lume, și cu toți, desenam în zâmbete și suspine scenarii... hey! ascultam doors. dar niciodată amândoi în același timp- aceeași melodie, eu eram la "the end" iar tu la "alabama song", și încercam amândoi de fiecare dată când ne aminteam că trăim să prindem dintre valurile de sunet pe acela cu tresărirea cea mai zglobie, for hours and hours... vorbeam despre super eroi, despre villains si cowards, mie-mi plăcea super cow, ție... wow... despre neo vorbeai cu atâta importanță.... îți spuneam despre ploaie, îmi spuneai despre somn, te rugam să-mi desenezi și mie o oaie, iar tu încercai să-mi explici cum că masculinul toamnei este neverosimilul tomn cu atâta seriozitate pentru ca apoi după secunde să izbucnești în râsul sălbatic al unui newborn, eram ireali. absenți. mai ții minte când precum doi cenți canadieni într-un dolar nedesfăcut păstrând doar barba închipuită, nerasă a unui nebărbierit președinte rătăceam printre litere, titluri de filme, de romane, cuvinte... de seara devreme până dimineața târziu, vânzând secrete și fumând ierburi care se scriu, împărțeam timpul pe comitate abstracte rupte și neînchegate și moarte... iar eu spuneam că libertatea e haos iar tu că-l iubești pe van gogh din iulie, nouăzeci, cu cerul albastru, albastru... iar eu că iubesc locurile acelea prin care tu cu gândurile te treci și câteodată cu pasul, cu pasul... și se făcea dimineață brusc, și ne trezeam, și ne culcam pentru o clipită pentru a mai visa unul la altul, și ne trezeam din nou, ca spalându-ne pe dinți, și fugind grăbiți cu teama de a nu întârzia iarăși, să uităm a mai ne face și patul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate