Aseara eram gata sa-ti marturisesc.
(Cartarescu, miam...)
ha haa...
nu...nu-mi place, tot nu-mi place...nu inca...

(numai de-ai fi fost acolo, dar mai bine ca nu...)

altceva era...si tampit cum sunt ti-as fi trantit adevarul
uite asa, trosc!
in fata, te iubesc.

ah, detest asta...cand ajung dupa doua pahare de vin rosu
sa numar firimiturile de ganduri,
cand ajung dupa chiar si un singur pahar, dar ochi plin
sa ma cert cu toti si cu fiecare in parte,
pentru ca eu am dreptate...si atunci numai reprosuri
din toate partile in dimineata urmatoare...
in tot restul diminetelor urmatoare...

si atunci scriu poezii...dedicate soldatului necunoscut,
acelei fiinte cu zambet natural,
buze voluptoase
si destin oricum altfel luat, numai banal nu,

aproape imi dau palme, ascult Manson...

"this isn't music and we're not a band,
we're five middle fingers on a motherf**ing hand..."

mai dau peste vreo pasare de noapte uitata de lume...
ma prefac ca sunt o infinitate de sume integrabile de la unu
si pana la toti,
ca imi pasa de ea pana in maduva oaselor,
ca am raspunsuri la toate...
ca am deschiderea la toate bataile in zabrele, in lemn, in inimi,
la toate-ale lumii porti,

ca sunt binedispus, dansez, ah...dansez pentru o clipa
cat pentru un nor imaginar de fum
sa se ridice dintr-o holograma de pipa,

tu nu esti aici...dar daca ai fi, daca ai fi...
ce-ar fi atunci...alta istorie, alt curs al lucrurilor, alt drum,
alta cotitura in ochiul minotaurului,
alta risipa de "ce-ar fi putut sa fie"...

nu esti aici...
si totusi, in absenta ta, ca sa infrunt destinul...
offline-ul va suna:
"te iubesc. astazi doar pe tine. doar pe tine...acum doar pe tine, acum...:x"

acum totul depinde de normalitate...din aceea in care eu nu cred
niciodata...

o salva de tunuri pentru viitorul unei silabe.