Cînd miezul nopții a bătut,
În rîs ne punem o-ntrebare,
Anume, ce-ntrebuințare,
Am dat noi zilei ce-a trecut.
Azi, vineri, treisprezece, dată
Predestinată precît știm,
Din cîte ne mai amintim,
Am dus o viață blestemată.

Pe Christ, pe el, cel mai curat
Din dumnezei, fără-ndoială,
L-am atacat cu îndrăzneală!
Apoi la Cresus am mîncat
Și-aici, ca bestia robustă,
Să rîdă și pe plac să-i fim,
Am înjurat tot ce iubim,
Și-am lăudat tot ce dezgustă!

Noi celui slab i-am fost călău,
I-am arătat ca toți trufia
Și-apoi am salutat Prostia
Cu fruntea ei de taur rău.
Am sărutat stupida tină,
În față i-am îngenunchiat,
Și-apoi am binecuvîntat
A lupanarelor lumină.

Ca rătăcirea în sfîrșit
S-o înecăm în nebunie,
Noi, slujitori de poezie,
Ce lucruri pure am slăvit,
Băurăm fără sete-oriunde,
Și fără foame am mîncat,
Să stingem lampa-a ne ascunde
În negură, neîntîrziat!