Cand eram adolescenti
Si, chiulind de la istorie,
Adoram sa ne plimbam
Pe cele n+1 alei ale Cismigiului,
Ni se parea ca viata
E un joc serios
-Mult prea serios pentru noi,
Care aruncam plini de nadejde
Cu pietricele, noaptea, in geamul soarelui
Si credeam ferm ca luceafarul
Va aparea din vesnicie doar pentru noi.

Cand eram copii
Si dupa multe implorari
Mama ne mai lasa "doar un pic" afara
Ca sa terminam Sotronul,Coarda, Castelul
Sau Tara-tara vrem ostasi,
Un joc era totul.
Il terminam si, obositi, mergeam la culcare.

Azi, cand regasind din goana varstei aleile Cismigiului,
Am descoperit ca ele sunt in numar fix,
Ne simtim cateodata
Pionul alb-vesel-increzator-optimist
Altadata, pionul negru-trist-singur,
Si ne spunem,
Stiind ca nu putem avansa mai mult de doua patratele:
"Viata e un joc"!