poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-07 | |
suferințele poetului Gore (dramă liricoidă în patru (4) acte și mai multe tablouri)
Actul unu (1). În care poetul Gore decepționat în dragoste, stă la biroul său și se hotărăște să scrie o epopee. Simte o durere surdă, metafizică, semn de inspirație poetică. Pe pereți sunt mai multe tablouri. aplecat pe coala albă Gore stă cuprins de febră cum ardea (elev odată) la problemele de-algebră dacă-n tot ce-i trist în lume stă la bază o femeie va scrie pe-această temă o frumoasă epopee își aprinde o țigară mai întâi - de la brichetă - și privește cu-ntristare și năduf la verighetă mai apoi își drese vocea și vorbi ușor, în șoaptă: luminează-mă Caliope, muză blândă și deșteaptă… trece-o oră - chiar mai multe - Gore rupe la hârtii tot cu foaia albă-n față și în cap filozofii mai apoi mâna îi cade peste foile nescrise și poetul prins de-o vrajă adormi furat de vise se făcea că din înalturi tot văzduhul se deschide și coboară lin prin aer stoluri de efemeride sute de poeți nostalgici cu metaforele-n pană recitând versuri din Gore și din lirica profană și luându-l de sub brațe îl înalță sus… la cer într-un rai al poeziei plin de taină și mister ce priveliști...iarbă, lacuri… și pârâuri susurând și toți criticii în viață îl priveau cu stimă, blând el, care-avusese parte doar de cronici echivoce era protejat pesemne chiar de Benedetto Croce sub un pom ofta Erato în răcoarea dimineții cu Republica în mână Platon lăuda poeții afișând priviri pierdute se plimbau agale, triști toți poeții preromantici... și câțiva postmoderniști toată floarea optzecistă purtând lauri și cununi (zări chiar și câțiva membri ai cenaclului de luni) ce Danilov? ce Brumaru? ce Dinescu sau Grigore? Foarță, Iaru, Cărtărescu? toți îl proslăveau pe Gore masturbându-se în texte, poeții de conjunctură dădeau fuga să-i recite mica lor literatură iată, chiar și fracturiștii, scriitori de acțiune pupau mâna fără jenă șefilor din Uniune sesizând atâta stimă cum vibrează-n în jurul lui își simți călduț prin mațe geniul scriitorului și de undeva, din umbră, fără pix și fără coală i-apăru deodată-n față poezia virtuală... tânără (și cam naivă) neavând parcă vreun scop își plimba ca pe-o gentuță cel mai performant laptop dar în ochiul de parșivă sclipea un kilooctet și un ENTER scris (italic) pe rochița de finet iată deci, ăsta-i Parnasul…își șoptește-ncet poetul aici murmură șăgalnic metrul antic și sonetul săltând limpezi pârâiașe de metabole și tropi numai rime și simboluri îi cădeau pe frunte, stropi Actul (2). În care îi apare în vis muza. Pe pereți aceleași tablouri. Muza încearcă să-l trezească stropindu-l cu cerneala din stilou. Nu reușește. Poetul zâmbește în somn. Domnu’ Gore…domnu’ Gooree…(muza-l trage de ureche) auzii că dumneatale ești poetul nepereche și c-ai vrea să scrii încalte o frumoasă poezie eu te-ajut… însă promite c-ai să mi-o dedici doar mie căci atâta nonvaloare e în jur încât sunt tristă nici în vitro nici în vivo poezii nu mai există am încredere-n matale, îți las rimele pe masă chiar și niște versuri albe, să-ți iasă cât mai frumoasă însă nu vreau epopee, să îmi scrii aș vrea defel altceva aștept acuma...un sonet sau un rondel Actul trei (3). În care poetul Gore se trezește din somn, cască, apoi scrie un sonet. Pe pereți aceleași tablouri. Sonetul muzei virtuale Prieteni dragi din lumea virtuală de voi mă simt legat prin poezie iar de mai scriu vreodat’ câte-o prostie iertați-mi vina, nu-i esențială. Iar versu-mi pașnic, deseori stângace și rima șchiopătată printre rânduri dacă v-au deranjat, nu stați pe gânduri și fără milă dați-mi bobârnace. Mai talentați sau mai puțin – depinde de Caliope-ncântătoarea muză ce vine când și când, seducătoare. Pe unii-i ceartă, pe-alții îi amuză dar numai cei cu har îi vor surprinde clipirea ștrengărească-n monitoare. Gore se gândește deodată (și) la poezia interactivă. Ar merge un rondel. Dar cine să-l ajute? Rondel n-a scris în viața lui. Pentru toate însă există un început, nu? Apelează la prietenii lui virtuali gândind să împartă gloria cu ei (într-un procent care să-l avantajeze, desigur). Actul patru (4). În care poetul Gore este nemulțumit de creația sa și o aruncă la coș. Adoarme iar. În vis îi apare prietenul lui, poetul Pandele care îl sfătuiește să scrie un haiku („scrie bă un haiku”). Pe pereți nu mai era nici un tablou. Muza plecase cu ele. Poetul Gore scrie un haiku direct în japoneză, limbă pe care o auzea la perfecție încă din copilărie. I ro ha ni ho he to ci ri nu ru vo va ca io ta re Recită de câteva ori poezia apoi declară mulțumit: mda…e bună. Ar putea fi studiată chiar în manuale. Cu aceasta am închis definitiv gura criticii. Poate lua chiar și o steluță ca premiu virtual… Și totuși…ce ar trebui să cunoască ceilalți, ce este mai important în biografia lui? Ce subiecte a abordat în creația sa? moartea? nașterea? iubirea? dragostea neîmpărtășită? ființă și neființă? destinul omului? curgerea timpului? frumusețea naturii? suflet? Despre astea au scris toți. Dar el? El prin ce va ieși în evidență? Prin ce va rămâne în istoria literaturii? Trebuie să scrie despre altceva. De exemplu despre NIMIC. Nimicul nu prea a stat în atenția scriitorilor până acum, până la el. Așadar scrise următoarea poezie pe care o dedică – normal - muzei sale. În tot acest timp fredona binecunoscuta melodie "de dimineață lîngă lac, pescarul amator...", care se potrivea de minune cu versurile pe care le scria în fugă pe hîrtie. Poezioară despre nimic adeseori mă folosesc de câte-un șiretlic căci draga mea, e foarte greu să scrii despre nimic să batem palma deci îți spun și vino dacă vrei și am să-ți dovedesc pe scurt că 2 x 8 fac 3 întotdeauna 3 te chinuiești un an sau doi să scrii întâiul vers și celelalte vei vedea cum vor veni din mers nu trebuie să fii stresat că n-ai nici un subiect poți scrie chiar despre nimic și să o faci perfect mai mult decât perfect eram un tânăr talentat prin anii de liceu când mi s-a sugerat să-mi fac un autodafeu de câte ori voiam să scriu n-aveam caiet nici pix și-aveam o profă de desen sărită de pe fix ca ăia din Tween Peaks dar ce spun eu? adevărat că n-o iubeam deloc colegii mei se ofticau că locuiam la bloc din când în când fumam pe-ascuns Carpați sau Litoral de câțiva ani ne chinuim cu noul cod penal ceva mai special acestea zise eu vă las sunt sigur că v-ați prins că tot mai bine-i să câștigi decât să fii învins și trag nădejde pe ascuns c-ați priceput un pic ce greu și totuși ce ușor să scrii despre nimic un simplu șiretlic Epilog. Poetul Gore se hotărăște să-și facă harachiri (sau hara-kiri? termenul sepuku nu-l mulțumește, nu e destul de poetic și nici nu găsește rimă pentru el). Gândește cu voce tare: s-au scuturat toți trandafirii iar eu îmi fac un harakiri Pentru că nu găsește cuțitul de bucătărie, renunță și scrie un epilog. Epilog nu mi-e frică să trag oblonul peste geamul acesta curat și subțire. nu mi-e frică nici să închid pleoapa peste viața abia zărită printre gene ca dintr-un tren în mișcare. Mă tem doar să nu încetez să iubesc sau să sufăr. Se aude sunetul unui gong. Poetul Gore își desface o sticlă de votcă. Muza suge o acadea și îl privește de undeva, de sus, mulțumită. Poetul Pandele înghite în sec. Toată lumea e fericită. Cade o cortină. Sfârșit. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate