sunt din ce în ce mai închisă la culoare
legată de un scaun înfipt în podeaua unei săli de așteptare
de parcă becul ăsta de 40 w de deasupra-mi
m-ar fi bronzat în decursul timpului scurs
strop cu strop
de la ultima programare.
pe alocuri pielea începe să mi se jupoaie
ca șoricul unui porc pârlit
și ca și cum nu ar fi fost îndeajuns că te aștept
acum mai aștept și o pasăre binevoitoare
să mi se așeze pe umăr
și să-mi mănânce pielea stacojită
por cu por
astfel încât
să aștept următoarea așteptare
care să mă închidă

nu, nu la culoare.